Psiholog, psihoterapeut sau psihiatru: la cine apelez?
Când vine vorba de sănătatea noastră mintală, termenii de psiholog, psihoterapeut și psihiatru pot să ne lase un pic confuzi. Sună destul de similari, nu? Mai ales când la TV sunt folosiți termenii sub aceeași umbrelă de ‘shrink’ și sunt traduși, pe rând, ba ca psiholog, ba ca psihoterapeut, ba ca psihiatru.
Dacă te întrebi pe cine să alegi când te simți copleșit de emoții sau când un prieten drag trece printr-o perioadă dificilă, ai ajuns exact unde trebuie. Scopul lor e același: să te ajute să te simți mai bine, dar drumurile pe care le urmează pentru a ajunge acolo sunt diferite. Și da, adesea își unesc forțele pentru a oferi o îngrijire completă.
Care sunt diferențele dintre psiholog, psihoterapeut și psihiatru?
Psihologul
Este un termen general care descrie un absolvent al facultății de psihologie, fără master sau specializare. Echivalentul termenului este cel de ”medic” pentru absolventul facultății de medicină, fără rezidențiat. Odată ce psihologul urmează o specializare, el va avea titlul respectivei specializări: psiholog clinician, psiholog organizațional, psiholog în domeniul securității șamd. În ceea ce privește sănătatea mentală, apare în peisaj psihologul clinician care se ocupă cu testarea și evaluarea psihologică pentru a pune un diagnostic.
Un psiholog clinician urmează facultatea de psihologie, un master în psihologie clinică și supervizarea profesională de 2 ani cu un mentor. El poate oferi consiliere psihologică și îndrumare către un psihoterapeut sau un medic psihiatru. Psihologii clinicieni învață tehnici și instrumente de testare psihologică pentru a evalua și diagnostica tulburările mintale, precum și pentru a evalua nivelul de funcționare a omului în diferite domenii ale vieții sale.
Psihoterapeutul
Formarea unui psihoterapeut începe după absolvirea unei facultăți de psihologie și a unui masterat în domeniul psihoterapiei sau al psihologiei clinice. În România, pentru a deveni psihoterapeut, este necesară finalizarea unui program de formare în psihoterapie acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Acesta include sute de ore de formare teoretică și practică, dezvoltare personală și supervizare profesională de către un mentor. Acest proces de formare și supervizare durează în general între 4 și 5 ani după finalizarea studiilor universitare, însumând un total de aproximativ 7-8 ani de pregătire.
Psihoterapeutul este specialistul care te ajută să navighezi prin emoții, gânduri și comportamente folosind conversația. Gândește-te la el ca la un ghid turistic pentru mintea ta: îți arată cum să recunoști și să schimbi obiceiurile mentale. Folosind metode ca terapia cognitiv-comportamentală, mindfulness sau terapia psihodinamică, psihoterapeutul lucrează alături de tine pentru a-ți construi un set de strategii funcționale pentru a face față provocărilor. Fie că ai nevoie de câteva ședințe sau de un parcurs pe termen lung, el e acolo să te sprijine.
Psihiatrul
Formarea unui psihiatru începe cu absolvirea facultății de medicină, care, în România, durează 6 ani. După absolvire, viitorii psihiatri intră într-un program de rezidențiat în psihiatrie, care durează de obicei 5 ani. Acest program include formare teoretică și practică în spitale și clinici de psihiatrie. Rezidenții au ocazia de a lucra direct cu pacienții sub supravegherea medicilor specialiști.
Psihiatrul este singurul specialist cu experiență medicală care poate să-ți prescrie medicamente, dacă e nevoie. Acesta vine în ajutor mai ales când sunt implicate probleme mai complexe (schizofrenia, tulburarea bipolară sau depresia majoră) care necesită uneori un pic de echilibrare chimică în creier.
Care e procesul terapeutic alături de psihoterapeut și/sau psihiatru?
În multe cazuri, cele mai eficiente tratamente pentru tulburările psihice includ o combinație de terapie psihologică și intervenție medicamentoasă. Colaborarea strânsă dintre psiholog, psihoterapeut și psihiatru asigură o îngrijire holistică, care adresează atât nevoile emoționale, cât și cele biologice. Această abordare integrată este adesea cheia succesului în tratarea afecțiunilor mintale complexe și în promovarea bunăstării oamenilor.
Sunt mai multe scenarii posibile, dar voi enumera cele mai comune 2 dintre ele:
- apelezi la un psihoterapeut care, dacă va considera că este cazul, va face o îndrumare către consultarea unui medic psihiatru
- apelezi la un medic psihiatru care va colabora cu un psiholog clinician
- stabilesc un diagnostic în urma evaluării clinice (prin teste și discuții)
- stabiliți împreună un plan de tratament medicamentos și va face recomandări pentru psihoterapie
Decizia între psihoterapeut și medic psihiatru depinde de ceea ce simți că ai nevoie mai mult. Sprijin pentru a lucra prin emoții și comportamente? Prima variantă + intervenție medicală pentru a gestiona simptomele mai ușor prin medicație? Oricum, important este să știi că specialiștii sunt acolo să te ajute să te simți mai bine. Așa vei naviga prin provocările vieții cu mai multă încredere și liniște.
Sper că acum e un pic mai clar care sunt diferențele și cum te pot ajuta fiecare în parte. În călătoria ta spre vindecare și autodescoperire, ești pilotul. Fie că alegi să zbori cu un psihoterapeut, cu un psihiatru, sau chiar cu amândoi, destinația finală e bunăstarea ta. Așa că, pe cine alegi să îți fie copilot?